a1

Fitoterapie

FITOTERAPIA - cea mai curată şi mai naturală ştiinţă aplicativă.
Natura ca aliat al omului, i-a oferit primele leacuri încă din zorii existenţei sale, născându-se astfel: fitoterapia.
 Fitoterapia (phyton = plantă + therapea = tratament) este o ştiinţă străveche, care foloseşte plantele medicinale, numite şi oficinale, în scopul vindecării.
Principiile active din plantele medicinale se sintetizează la nivelul celulelor vegetale. Pentru ca aceste substanţe naturale, cu acţiune biologică asupra omului, să poată fi valorificate corespunzător de către organism, în diferite dereglaje şi tulburări, ele trebuie să se regăsească în diferite forme fitoterapeutice (fitofarmaceutice). Formele fitoterapeutice, pe care le vom aborda în continuare, se întrebuinţează (administrează) intern sau extern.
  Cele mai simple forme fitofarmaceutice sunt acelea în care anumite părţi ale plantelor se mestecă sau se consumă ca atare, fie crude, fie uscate şi măcinate - sub formă de pulberi (praf). Majoritatea plantelor medicinale care se folosesc în stare crudă, apar primăvara, fiind uşor de consumat prin frăgezimea lor  De cele mai multe ori, însă, fitoterapia recurge la extragerea, însă neselectivă, a principiilor active din plante prin diferite metode, obţinându-se preparate numite extracte fitoterapeutice.
Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) şi extractele hidroalcoolice (tinctura).
Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzuală de ceaiuri

CEAI MEDICINAL (INFUZIA, DECOCTUL, MACERATUL)

Ceaiurile cu proprietăţi terapeutice, numite şi ceaiuri curative, sunt preparate obţinute din plante medicinale. Ele se realizează şi se administrează după anumite reguli care trebuiesc respectate. Ceaiurile terapeutice, în funcţie de reţetă, se administrează intern sau se aplică extern.
  Terapiile cu ceaiuri nu se fac la voia întâmplării, ci după un anumit calendar, care stabileşte perioadele de cură şi cele de pauză, astfel încât să se evite atât acumularea unor principii cu potenţial toxic în organism, cât şi pentru a se preîntâmpina fenomenul de rezistenţă sau obişnuinţă a corpului la substanţele active din preparat.
  Materia primă utilizată pentru prepararea unui ceai, poate fi alcătuită din componentele unei singure plante medicinale sau din combinaţia mai multor specii vegetale cu proprietăţi oficinale.
Materia primă compusă din mai multe plante medicinale, poartă denumirea de mixtură. Mixtura nu se realizează hazardat, ci după criterii care stabilesc proporţia dintre plantele care intră în amestec.
O importanţă majoră în ceea ce priveşte prepararea ceaiurilor curative este aceea legată de cantitatea de materie primă şi raportul acesteia la volumul de apă folosit.
  S-a observat încă din vechime că, în cazul plantelor medicinale lipsite de toxicitate, administrarea ceaiurilor alcătuite din surplus de materie primă, nu aduce niciun beneficiu în plus organismului faţă de administrarea unor extractele chibzuit alcătuite. În cazurile ceaiurilor obţinute din plante care au un anumit conţinut de principii toxice, nerespectarea cantităţilor prescrise poate avea consecinţe negative asupra organismului.
Infuzia
 Infuzia este un extract apos obţinut printr-un procedeu simplu, la îndemâna oricui, numit infuzare. Infuzarea constă în turnarea unei cantităţi prestabilite de apă clocotită peste materialul vegetal aflat într-un vas (pahar, cană, vase de lut), după care recipientul se acoperă 15-20 de minute cu o farfurioară, perioadă numită timp de infuzare. După scurgerea timpului de infuzare, lichidul (soluţia) se strecoară, se îndulceşte (de preferinţă cu miere) sau nu, şi se administrează după indicaţii (rece, cald, înaintea meselor, după mese, etc.).
  Este recomandat ca imediat după strecurare, să se scurgă câteva picături de lămâie peste infuzie, pentru stoparea reacţiilor de oxidare.
  Infuzarea se realizează cel mai bine în recipiente de sticlă, de ceramică sau de porţelan (căni, pahare, etc.). Se recomandă evitarea contactului dintre infuzie şi obiectele metalice, folosindu-se strecurători din plastic sau din materiale textile igienice (tifon), linguriţe de plastic, lemn ori ceramice, sau în cel mai rău caz, materiale din metale inoxidabile (inox).
  O metodă mai puţin corectă de preparare a infuziei, constă în adăugarea materialului vegetal în vasul în care a fiert apa, după ce focul a fost oprit. În acest caz, extracţia principiilor active se realizează cu un randament mai scăzut, iar procesele oxidative sunt mai puternice.
  Deşi infuzia, prin ceaiul obţinut, se realizează cu uşurinţă, eficienţa ei este foarte ridicată, fitoterapia sprijinindu-se, în cele mai multe cazuri, pe ea.
Sfaturi pentru obţinerea unei infuzii de efect maxim
Pentru a se obţine efecte maxime de pe urma unei infuzii fitoterapeutice, se recomandă respectarea următoarelor reguli:
  - materialul vegetal aşezat în vas, înainte de a fi tratat cu apă fierbinte, se umectează cu apă călduţă;
  - după strecurare, se toarnă câteva picături de zeamă de lămâie în ceai;
  - îndulcirea cu miere, când se face, va fi efectuată doar când lichidul are mai puţin de 40 de grade. Mierea devine toxică atunci când este adăugată lichidelor mai calde de 40ºC
Decoctul
Decoctul este un extract preparat prin fierbere, procedeu numit decocţie.
Materia primă vegetală (plante medicinale, legume, cereale, leguminoase ), adăugată unui lichid (de obicei apă), se fierbe într-un vas, depăşindu-se momentul în care apa a dat în clocot. Timpul de decocţie începe atunci când apa fierbe (dă în clocot) şi continuă încă o anumită perioadă, care se stabileşte fie în minute, fie după cantitatea de lichid care se evaporă.
 Decocţia întotdeauna trebuieşte realizată la foc mic.
  După ce fierberea a fost încheiată, compoziţia se strecoară şi se administrează după indicaţii.
  În fitoterapie, decoctul se realizează în cazul organelor vegetale (rădăcini, rizomi, scoarţă, etc.) din care principiile se extrag mai greu.
ATENŢIE!   Îndulcirea infuziilor sau a decocturilor cu miere, se realizează doar după ce temperatura lichidului extractiv a scăzut suficient de mult. Mierea devine toxică atunci când este adăugată lichidelor mai calde de 40ºC
Maceratul la rece
  Maceratul la rece este un extract hidric rezultat în urma unui proces numit, maceraţie. Maceraţia constă în extragerea principiilor active din plante, în apă (uneori în vin, oţet sau ulei), la temperatura camerei (17-22oC). Timpul de maceraţie în apă este de 4-8 ore. În cazul maceratelor în soluţii de altă natură  (ulei, vin, oţet), timpul de macerare se lungeşte, conform reţetei, putând ajunge la câteva săptămâni.
  În timpul procesului de maceraţie, materialul vegetal aşezat într-un vas cu un lichid neîncălzit, mai întâi se îmbibă până la saturaţie, după care principiile active trec în soluţie. 
Maceratul la cald pe baia de apă
Extragerea principiilor din plante prin această metodă este foarte eficientă în cazul vegetalelor fără principii volatile valoroase, dar cu com,pusi de alt tip, utili sănătăţii.  Metoda se utilizează şi pentru obţinerea uleiurilor, alifiilor şi unguentelor din plante.
Din punct de vedere fitoterapeutic, maceratul la cald realizat pe baia de apă, poate înlocui cu success infuzia, în cazul plantelor la care nu se mizează pe efectul uleiurilor esenţiale (volatile).
  Pentru obţinerea băii de apă, cunoscută şi sub denumirea de bain marin, se folosesc două vase metalice, de mărimi diferite. Vasul mai mic trebuie să fie emailat. El se scufundă în recipientul mai mare, care va fi umplut  în prealabil, pe jumătate, cu apă. În vasul mic se introduce lichidul cu materia primă din care  urmează să se extragă principiile active.
  După improvizarea băii, cele două vase se pun la foc domol. Deşi apa va da în clocot în recipientul mare, lichidul din vasul de deasupra se va încălzii treptat, şi nu va fierbe, astfel încât, principiile active pot trece în soluţie încet, fără a fi degradate de temperatura prea înaltă sau de încălzirea bruscă. Fitoterapia utilizează această metodă în cazul plantelor cu principii active care se distrug prin fierbere, dar care nu se extrag nici la temperaturi obişnuite (principii semitermolabile).
  După un anumit timp de la aşezarea băii pe foc, perioadă stabilită de reţetă, lichidul se strecoară şi se utilizează mai departe, conform prescripţiilor.
- Se recomanda ceaiurile depurative, diuretice sau chiar diureticele usoare.
- Se face infuzie din una din urmatoarele plante: frunze de frasin, frunze de mesteacan, coada calului, troscot, rizomi de pir medicinal, radacina de iarba mare, radacina de osul iepurelui, fructe de catina. Se ia 1-2 linguri de planta la o cana de apa, se beau 1-3 cani pe zi.
Retete de ceaiuri:
- 30 gr frunze de mesteacan, 30 gr radacina de osul iepurelui, 30 gr macese, 10 gr fructe de ienupar, o lingura la o cana de apa, se beau 1-2 cani pe zi timp de 2 saptamani.
- 15 gr flori de levantica, 25 gr flori de soc, 15 gr sunatoare, 15 gr radacina de brusture, 20 gr rizomi de pir medicinal, 10 gr fructe de ienupar, o lingura la o cana de apa, se beau la pranz 1-2 cani de infuzie calda, timp de 2 saptamani.
- 20g de flori de soc, 20g de flori de tei și 30g de frunze de urzică. Din acest amestec luați două lingurițe și adăugați-le la 250 de ml de apă. Timp de o lună, consumați două sau trei căni pe zi.
- 20 g de fructe de măceș, 20g de frunze de mesteacăn și 20g de fructe de nuc. Această infuzie se prepară dintr-o lingură din amestecul de mai sus la 250 de ml de apă.
- 30g de unguraș 30g de frunze de mesteacăn, 30g de frunze de pelin și 30g de frunze de cireș. La o cană, aveți nevoie de o lingură din acest amestec. Puteți consuma o cană sau două pe zi.
- ceai de papadie (planta intreaga), flori de porumbar, frasin, frunze de mesteacan (elimina acidul uric si colesterolul - se adauga un varf de cutit de bicarbonat - se bea dupa 6 h), coada-calului, troscot, rizomi de pir, radacini de iarba-mare, radacini de osul iepurelui, fructe de catina, fructe de ienupar, pedicuta, urzici, pudra de coji de mere uscate, frunze si rizomi de capsune, obligeana (cald), matase de porumb, ciubotica-cucului, barba-popii, macerat din radacini de brusture, macerat din frunze de merisor.
- ceai de mere - uscati cateva felii de mar si pastrati-le pentru tratamentul gutei. Puneti cateva felii in apa clocodta si infuzati 15 minute. indulciti cu miere si beti ceaiul la fiecare masa.
- ceai din frunze de coacaz negru - puneti o lingura cu frunze tocate de coacaz negru intr-o cana cu apa. Dati in clocot si apoi reduceti flacara. Fierbeti la foc mic timp de 10 minute. Strecurati si beti lichidul in 3 doze zilnic.
- ceai cu codite de cirese - adaugati o cana cu codite de cirese la 2 cani cu apa. Fierbeti la foc mic timp de 30 de minute. Strecurati si adaugati la lichid 2 cani cu miere. Luati mai multe linguri zilnic, pentru prevenirea, gutei.
- ceaiul de capsuni este bun pentru tratarea gutei. Puneti 4-5 frunze intr-o cana cu apa clocotita si infuzati timp de 15 minute. Strecurati si beti ceaiul fierbinte, cu miere.
   Seminţe încolţite- ori ce cereale(grâu, scară, ovăz se pot pune la încolţit se macină apoi şi se va putea consuma câte 100 g pe zi în cure de lungă durată.
   Macerat
-  se pune 1-2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se lasă peste noapte. Se strecoară dimineaţa şi se bea puţin încălzită după strecurare din: anghinare, bujori (rădăcină), mei păsăresc (seminţe), merişor de munte (fructe), morcov (rădăcină), obligeană (rădăcină), vâsc.
 - macerat in apa rece (10 ore) din 10 g radacini si frunze maruntite de anghinare. Se incalzeste si se beau 3 cescute/zi.
   Infuzie- se vor pune 2 linguriţe de plante mărunţite la 250 ml apă clocotită şi se acoperă 15 minute, după care se strecoară. Se vor putea consuma 2-3 căni pe zi din: afin (frunze, anghinare, căpşuni (frunze), cicoare (frunze), cimbrişor, ciumăfaie, coacăz negru (frunze), coada calului, creţuşcă, dracilă, fasole (teci), ghimpe, grâu, hrean, iarbă mare, lăsnicior, limba boului, limba mielului, mei păsăresc, merişor de munte (frunze), nap, nemţişori de câmp, pelin, pin, pir (prima apă se aruncă şi se pune altă apă şi înainte de ase consuma se pune 1 vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar), plop negru (muguri), porumb (mătase), rapiţă, salată, schinduf, sparanghel, strugurii ursului, trifoi roşu (se pot face şi băi cu acesta), ţelină (frunze), urzică (frunze), vindecea, viţa de vie(frunze).
   Decoct- se va pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se vor fierbe apoi timp de 5 minute. Se strecoară şi dacă nu există diabet se pot îndulci cu miere după gust. Se pot consuma 2-3 căni pe zi din: afin (frunze sau fructe), anghinare, brustur (rădăcină), bujor (rădăcină), cicoare (rădăcină), coada calului, fag (frunze sau coajă), fasole (teci), ferigă (frunze-se vor face doar băi), ghinţură, mesteacăn (frunze-la acest ceai se va pune 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar), nuc (frunze), obligeană, osul iepurelui, păpădie (rădăcină), păpălău (fructe), pătrunjel (rădăcină), pin (muguri sau ace-se poate face şi băi cu acesta), piciorul cocoşului (se aplică doar extern), salcie(coajă- se pot face şi băi), salată (se foloseşte decoct la băi), untul pământului (în special pentru aplicaţii externe), vişin (frunze), viţa de vie (se poate aplica frunza şi sub formă de băi).
   Vin: se va pune la 1 litru de vin natural din struguri care nu au fost stropiţi cu substanţe chimice (preferabil alb) 50 g de plantă mărunţită. Se lasă pentru 8 –10 zile la temperatura camerei. Se va agita zilnic pentru omogenizare. Se strecoară şi se trece în sticle care se închid ermetic şi se păstrează la rece. Se va lua câte 20-50 ml de 3 ori pe zi cu 15 minute înainte de mesele principale. Se poate face cu una din următoarele plante sau chiar cu combinaţii din plantele: afin (frunze), anghinare, bujor, cicoare(rădăcină), ghinţură, iarbă mare, nemţişori de câmp, strugurii ursului, urzică.
   Tinctură: se va pune 50 g de plantă mărunţită (preferabil cu râşniţa de cafea) la 250 ml alcool alimentar de 70 grade şi se ţine timp de 15 zile la temperatura camerei. Se agită zilnic. Se strecoară apoi după trecerea acestei perioade. Se poate face cu alcool sanitar dacă se doreşte folosirea pentru frecţii sau aplicaţii externe, dar numai atunci.
Se va lua intern câte 20 picături-1 linguriţă- diluată în 100 ml apă. Se ia înainte de mese cu 15 minute şi se poate lua perioade lungi de timp.
În cazul în care s-a folosit alcool sanitar se va pune câteva picături pe un tifon care se aplică local sau se face o frecţie uşoară sau chiar se unge cu această tinctură local pentru calmarea durerii.
Se pot folosi următoarele plante medicinale: afin (frunze), brânduşa de toamnă (seminţe- preparate doar în farmacie şi dozate de medicul curant), brustur (rădăcină-se poate aplica şi extern), bujor (în special pentru aplicaţii externe), ferigă (frunze sau rădăcină-în aplicaţii externe foarte eficiente), hrean, iarbă mare, lăsnicior, limba boului, limba mielului, obligeană (rădăcină), păpădie (rădăcină), păpălău (fructe), pelin, piciorul cocoşului (doar extern), rapiţă, salcie, siminoc, untul pământului (se poate şi extern), urzică (atât intern cât şi extern), usturoi (intern foarte util mai ales tinctura) 

Se pot consuma crude sau sub formă de sucuri: afin (fructe), agriş (fructe), caise, căpşuni (fructe), castraveţi, cicoare (frunze-salată), cireşe, coacăz negru (fructe-suc), fragi (fructe- proaspete sau suc), lămâi (suc), morcov (suc din rădăcină), păpădie (cură de tije, frunze proaspete salată), pătlăgea roşie (suc din fructe), pepene (în special cel roşu), porumbar (fructe suc în amestec cu alte sucuri), prune, ridiche neagră ( rădăcina crudă sau în diferite salate şi de asemenea sub formă de suc împreună cu alte sucuri- maximum 50 ml la 200 ml de alt suc), salată (crudă sau suc din frunze), sparanghel (frunze crude sau sub formă de suc), ţelină (frunze sau rădăcină crudă sau suc), usturoi (crud, fiert sau în diferite sucuri în cantitate mică), vişin (fructe chiar şi sub formă de cură de câteva zile în care se consumă 1-2 kg de fructe zilnic).

Pentru uz extern

 Sunătoare (Hipericum perforatum) ulei- când durerea este suportabilă masaţi zona dureroasă cu ulei de sunătoare, apoi aplicaţi o cataplasmă cu o frunză de varză zdrobită. Lăsaţi cataplasma aceasta peste noapte.
Tătăneasă (Symphytum officinalis) cu miere- se amestecă 4 linguri de miere cu 1 lingură de tinctură de tătăneasă. Încălziţi apoi la foc foarte mic. Înmuiaţi un tifon în această soluţie şi aplicaţi pe locul lezat, apoi înfăşuraţi locul lezat cu un flanel. Lăsaţi câteva ore sau dacă îl aplicaţi seara lăsaţi-l toată noaptea.

Cataplasme -
din plantele de mai sus se poate după fierbere să se pună plantele între două bucăţi de pânză şi să se aplice calde pe locurile afectate.
Cataplasma cea mai utilă: se va face din făină de porumb. Se face pentru aceasta un ceai din frunze de ferigă- Se va pune o mână de frunze la 1 litru de apă. Se fierbe apoi timp de 15 minute şi se strecoară. Se va face apoi cu această apă o mămăliguţă mai tare, dar cu făina bine fiartă. Se va pune aceasta pe o bucată de pânză de mărimea necesară (trebuie să acopere zona afectată şi s-o depăşească cu câţiva centimetri). Peste aceasta pe partea care se va aplica pe piele se va presăra tămâie pisată fin. Se aplică cât mai fierbinte această cataplasmă, dar să nu producă răni datorită arsurii. Se pune în strat de 3-4 centimetri. Se acopere cu ceva de lână pentru menţinerea temperaturii locale cât mai mult timp ridicată.
Datorită căldurii care dilată aceste cristale se poate ca unii să nu o poată suporta, dar cei care o suportă se vor putea bucura de o rapidă eliminare a depozitelor tofice care sunt la diferite nivele, la articulaţii în special. Se poate aplica acest procedeu zilnic sau chiar de 2 ori pe zi.
Căldura locală dilată aceste depozite şi datorită aburilor din această cataplasmă ajutat şi de tămâia care a fost presărată se poate în multe cazuri să fie dizolvate depozitele acestea care produc atâta suferinţă. Se poate aplica cu cataplasme de plante.
Se mai pot de asemenea aplica şi plante proaspete pe locurile dureroase din varză, ferigă, napi, cartofi fierţi mesteacăn, paie de ovăz, frunze de brusture, etc.
De asemenea se poate face o cataplasmă din argilă care se va aplica caldă pe locurile afectate. Se ţine în funcţie de toleranţă între 2-6 ore. Se poate aplica de 2-3 ori pe zi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu